
Când suntem pe deplin împăcați cu Dumnezeu, suntem lărgiți in inimă; nu doar iertăm o ofensă, ci o și uităm, iar rezultatul este că avem pace cu Dumnezeu și cu oamenii, ne lăudăm în Dumnezeu și suntem mântuiți în viața Sa, căci suntem una cu Dumnezeu și trăim în Dumnezeu pe măsură ce Dumnezeu trăiește în noi.
Doamne Isuse, Te iubim! Ne deschidem Ție! Împacă-ne și mai mult cu Dumnezeu! Lărgește-ne inima. Fie ca inima noastră să fie lărgită. O, Doamne, adu-ne într-o stare în care să fim pe deplin împăcați cu Dumnezeu! Dă-ne o inimă lărgită, asemenea inimii Tale! Fie ca noi să ne deschidem inimile înguste înaintea Ta. Vrem să avem pace cu Dumnezeu și pace cu cei din jurul nostru. Amin, Doamne Isuse, fă din noi oameni cu o inimă lărgită – astăzi, în viața noastră personală, în viața de familie și în viața de biserică! Amin!
În această săptămână, am cugetat cu rugăciune asupra slujbei împăcării, așa cum este prezentată atât în 2 Corinteni 5, cât și în Romani 5. Împăcarea presupune existența unei probleme, în urma căreia părțile implicate au devenit dușmani; prin urmare, este nevoie de cineva care să facă pace.
Instrumentul împăcării este Cristos, mijlocul împăcării este crucea, iar sfera împăcării cuprinde toate lucrurile din ceruri și de pe pământ. Suntem împăcați în sfera Trupului, pe baza răscumpărării juridice a lui Cristos și a justificării prin credință.
Apostolii au fost ambasadori ai lui Cristos, având slujba noului legământ, și au împlinit slujba împăcării.
Există doi pași pentru a fi pe deplin împăcați cu Dumnezeu: mai întâi, suntem împăcați cu Dumnezeu din păcat; în al doilea rând, suntem împăcați cu Dumnezeu din trăirea în viața naturală – adică în carne. Pentru a fi pe deplin împăcați, trebuie să fim identificați cu Cristosul crucificat.
Am fost împăcați cu Dumnezeu în privința păcatului, dar trăim încă în carne, în suflet, în omul de afară, în ființa naturală. Așadar, este nevoie să fim și mai mult împăcați cu Dumnezeu. Slujba împăcării ne aduce înapoi la Dumnezeu într-o asemenea măsură, încât devenim dreptatea lui Dumnezeu în Cristos. Minunat!
Cristos nu este doar dreptatea noastră prin credința în lucrarea Sa de răscumpărare, ci, mai mult decât atât, noi devenim dreptatea lui Dumnezeu în Cristos pe măsură ce suntem tot mai mult împăcați cu Dumnezeu! Amin!
Trebuie să înaintăm împreună cu Domnul pentru a fi cu El în Sfânta Sfintelor; a doua perdea trebuie sfâșiată, astfel încât să putem fi aduși în Dumnezeu. Aceasta înseamnă că trebuie să ne exersăm duhul și să fim una cu Cristosul crucificat, pentru a pătrunde mai adânc în Dumnezeu și a fi pe deplin împăcați cu El.
A fi pe deplin împăcați cu Dumnezeu ne face să fim lărgiți în inimă – iertăm și uităm orice ofensă!

Unul dintre rezultatele unei împăcări depline cu Dumnezeu este lărgirea inimii noastre (2 Cor. 5:20; 6:11-13). Un semn că suntem pe deplin împăcați cu Dumnezeu este faptul că avem o inimă lărgită. Cât de largă e inima noastră depinde de măsura în care suntem împăcați cu Dumnezeu.
Dacă avem o inimă îngustă, dacă nu putem ierta și uita ofensele altora, acest lucru indică faptul că am fost împăcați cu Dumnezeu doar parțial.
Trebuie să fim împăcați cu Dumnezeu în mod deplin; trebuie să fim mântuiți pe deplin în viața Sa (Rom. 5:10). Dacă dorim să fim mântuiți pe deplin și pe deplin împăcați cu Dumnezeu, inima noastră trebuie să fie lărgită.
Putem întâlni frați dragi care Îi slujesc Domnului cu credincioșie și Îl iubesc, dar care sunt foarte rigizi și neflexibili. Dacă încercăm să avem părtășie cu astfel de persoane, ele ne spun răspicat că cunosc „calea biblică” – aceea de a fi la fel de rigid ca ei înșiși. O, Doamne! Avem nevoie ca inima noastră să fie lărgită!
Aceasta nu înseamnă că devenim neglijenți sau că renunțăm la orice regulă; dimpotrivă, trebuie să rămânem riguroși și drepți în ceea ce ne privește pe noi înșine, dar să fim flexibili cu ceilalți, iubindu-i așa cum îi iubește Domnul. S-ar putea să credem că ne descurcăm de minune, dar inima noastră ar putea fi destul de îngustă.
De exemplu, dacă cineva face o greșeală, am putea considera că nu ar trebui să mai vorbim cu acea persoană până când nu se pocăiește. Asta înseamnă a avea o inimă îngustă. Îngustimea inimii noastre este un indiciu puternic al faptului că măsura mântuirii noastre este destul de scăzută și că nu suntem pe deplin împăcați cu Dumnezeu.
Fie ca să ne deschidem înaintea Domnului în această privință, căci este un aspect foarte practic. Mai ales în viața de căsnicie, în viața de familie și în viața de biserică — contexte în care trăim alături de alții și interacționăm cu ei — este nevoie ca inima noastră să fie lărgită.
Atunci când cineva se căsătorește, la nuntă, nimeni nu dorește să fie nepoliticos sau neplăcut; astfel, toți afișează o atitudine binevoitoare și sunt amabili. Însă, dacă am fi sinceri și deschiși, ar trebui să recunoaștem un adevăr: soților le poate fi dificil să se ierte reciproc.
O, Doamne Isuse, viața noastră de căsnicie! O, Doamne, soțul sau soția noastră, iertarea și uitarea!
Trebuie să recunoaștem că, atunci când soția sau soțul ne supără, nu ne este întotdeauna ușor să iertăm și să uităm. Putem ierta – fie pentru că ni se cere iertare, fie pentru că Domnul ne atinge inima – dar s-ar putea să ne amintim în continuare de acea ofensă.
Soția poate face tot ce îi stă în putință pentru a nu-și supăra soțul, dar, dacă totuși o face, el ar putea ține minte acest lucru multă vreme. În mod similar, soțul poate depune toate eforturile pentru a-și iubi soția și a avea grijă de ea; dar, când greșește, ea se simte jignită, iar pentru ea nu este ușor să uite și să ierte.
În viața de căsnicie, în viața de familie și în viața de biserică, avem nevoie ca inima noastră să fie lărgită. A fi pe deplin împăcat cu Dumnezeu înseamnă a avea o inimă lărgită. Nu ar trebui să ne așteptăm ca sfinții să fie precum îngerii – ca toată lumea să se poarte frumos cu noi – pentru ca apoi să fim surprinși atunci când apar jigniri.
În viața de biserică sau în viața de familie, nu suntem niște „statui de marmură”; suntem oameni din carne și oase care, de multe ori, trăiesc în carnea lor, nu în duhul lor.
Fie ca fiecare dintre noi să vină la Domnul cu inima sa, pentru ca El să o poată lărgi. Fie ca să învățăm să-L primim pe Cristos ca fiind însăși iertarea noastră și să ne deschidem Lui pentru a putea uita greșelile altora.
Aceasta nu înseamnă că tolerăm păcatele altora sau că nu spunem nimic atunci când suntem jigniți. Dimpotrivă, ne deschidem Domnului pentru ca inima noastră să fie lărgită. Dacă suntem capabili să iertăm o ofensă și apoi să o uităm, acesta este un semn că am devenit o persoană cu o capacitate lărgită, o persoană cu o inimă lărgită (Mat. 18:21-35; Efes. 5:21; Col. 3:13).
Îi mulțumim Domnului că El are o inimă lărgită; El ne primește în continuare, nu Se simte ofensat de noi și continuă să ne vorbească, chiar dacă păcătuim împotriva Lui și Îl ofensăm. Ne aflăm în epoca harului, în care Domnul ne oferă harul Său în mod gratuit și Se infuzează în noi.
Fie ca noi să cunoaștem inima plină de dragoste și iertare a Dumnezeului nostru Mântuitor și să fim umpluți de ea; fie să-I permitem Lui să iubească, să ierte și să uite ofensele altora prin intermediul nostru.
Fie ca noi să fim profund conștienți de contrastul dintre îngustimea inimii și larghețea inimii. Pavel avea o inimă lărgită față de corinteni, în timp ce ei aveau o inimă îngustă față de el. El i-a îndemnat să-și lărgească inima către el, așa cum și el și-a lărgit inima către ei.
Fie ca să ne deschidem Domnului, rămânând sub slujba împăcării, pentru ca inima noastră să fie lărgită și să putem manifesta o inimă lărgită față de ceilalți.
Doamne Isuse, ne deschidem Ție. Lărgește-ne inima. Ne deschidem Ție cu privire la îngustimea inimii noastre. O, Doamne, Tu vezi că nu ne este ușor să iertăm și să uităm ofensele altora. Venim la Tine exact așa cum suntem. Ne întoarcem inima către Tine. Tu ești Dumnezeul nostru Mântuitor, plin de dragoste și iertare, iar la Tine nu există îngustime a inimii. Ne deschidem, Doamne, și Te primim ca viață a noastră. Ajută-ne să venim mereu la Tine în timp ce ne trăim viața de zi cu zi, în familie și în biserică. O, Doamne, salvează-ne de obiceiul de a păstra o listă a ofenselor în memoria noastră; spală-ne și curățește-ne cu sângele Tău și ține-ne sub spălarea apei prin Cuvânt. Fie ca inima noastră să fie lărgită, astfel încât să putem ierta ofensele altora și, de asemenea, să le uităm. Amin, Doamne, împacă-ne pe deplin cu Dumnezeu și lărgește-ne cu adevărat inima! Fie ca inima noastră să fie lărgită pentru a-i primi, iubi și ierta pe toți sfinții! Fie ca inima noastră să fie lărgită pe măsură ce ne trăim viața de familie și apar jigniri. O, Doamne, ajută-ne să fim dispuși să fim lărgiți în înimă în viața de biserică, iertând și uitând greșelile altora, așa cum în Tu ierți și uiți greșelile noastre! Dă-ne o inimă lărgită!
Rezultatele împăcării sunt că avem pace cu Dumnezeu, ne lăudăm în Dumnezeu și suntem mântuiți în viața Sa!

Cu toții suntem în procesul de a fi pe deplin împăcați cu Dumnezeu; ne aflăm încă în acest proces, fiind împăcați zilnic tot mai mult cu Dumnezeu și chiar întru Dumnezeu. Există câteva rezultate minunate ale împăcării, așa cum reiese din Cuvântul lui Dumnezeu.
În primul rând, atunci când suntem pe deplin împăcați cu Dumnezeu, avem pace cu Dumnezeu. Aceasta nu este doar pacea inițială, dobândită prin credința în Cristos și prin acceptarea lucrării Sale de răscumpărare; este o pace mai profundă, o pace mai deplină, o pace mai completă cu Dumnezeu.
Primul rezultat al împăcării noastre cu Dumnezeu este că avem pace cu Dumnezeu (Rom. 5:1). De vreme ce am fost împăcați cu Dumnezeu și avem pace cu Dumnezeu, umblăm pe calea păcii; acesta este un rod al împăcării noastre cu Dumnezeu.
Putem avea pace interioară cu Dumnezeu, dar oare umblăm pe calea păcii? Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al păcii (1 Cor. 14:33). Este imposibil ca Dumnezeu să fie responsabil pentru tot haosul și toată vrăjmășia din acest univers, căci El este un Dumnezeu al ordinii și al păcii. Vrăjmașul Său este cel care a adus toate aceste vrăjmășii și probleme.
Dumnezeu săvârșește o lucrare de restabilire a păcii — acea pace reală care este El Însuși. În primul rând, El dorește să aducă pace în biserică, împăcându-ne tot mai mult întru Dumnezeu, până când ajungem să avem pace cu Dumnezeu și să umblăm în pace.
Al doilea rezultat al împăcării noastre cu Dumnezeu este că ne putem lăuda în Dumnezeu (Rom. 5:11). Deoarece am fost împăcați cu Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos, noi ne lăudăm, ne bucurăm nespus și chiar ne glorificăm în Dumnezeu.
De asemenea, ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu (v. 2). Rezultatul faptului de a fi pe deplin împăcați cu Dumnezeu este că nu ne mai lăudăm cu noi înșine sau cu ceea ce putem face noi; singura noastră laudă este Dumnezeu — mai exact, speranța gloriei lui Dumnezeu.
Nu ne lăudăm în carne și nici în rezultatul propriilor noastre eforturi; ne lăudăm în Dumnezeu. Ne lăudăm cu ceea ce poate face Dumnezeu, cu ce fel de Dumnezeu avem și cu ceea ce El face.
În al treilea rând, rezultatul împăcării noastre cu Dumnezeu este că suntem mântuiți în viața Sa (v. 10). Putem fi mântuiți în viața Sa pe măsură ce suntem împăcați cu Dumnezeu, iar faptul că suntem împăcați cu Dumnezeu are ca rezultat mântuirea în viața Sa. Aceste două aspecte merg împreună.
Fie ca noi să ne deschidem Domnului zi de zi, pentru a fi tot mai mult împăcați cu Dumnezeu. Fie ca Domnul să aibă posibilitatea de a ne lărgi inima și de a ne aduce pe deplin întru Dumnezeu.
Rezultatul final și suprem al împăcării cu Dumnezeu este faptul că suntem încorporați în Dumnezeul Triunic procesat și finalizat pentru a deveni, în Cristos, o încorporare divin-umană, universală și lărgită (Ioan 14:20, 23).
Suntem aduși pe deplin în Dumnezeu, devenim pe deplin una cu Dumnezeu și suntem contopiți și încorporați cu Dumnezeu pentru a face parte din expresia Sa corporativă: Trupul lui Cristos. Drept urmare, devenim sanctuarul lui Dumnezeu, locuința Sa, Sfânta Sfintelor a Sa, Noul Ierusalim (Apoc. 21:2, 10, 16).
Aceasta este finalizarea supremă a ceea ce Dumnezeu face în noi și cu noi: El ne încorporează în Sine pentru a ne face la fel ca El – ba chiar pentru a ne face Noul Ierusalim, expresia Sa corporativă.
Îi mulțumim Domnului că Cristos nu doar a dărâmat zidul despărțitor și a nimicit vrăjmășia pe cruce pentru a face pace, ci, mai mult decât atât, ne-a făcut un singur om nou în Cristos. Aleluia! Nu mai suntem străini și călători, ci cetățeni și membri ai casei lui Dumnezeu.
Suntem zidiți în duh, ca locuință a lui Dumnezeu; și, pe măsură ce rămânem sub slujba împăcării, devenim la fel ca Cristos în viață, natură, expresie și funcție. Devenim Noul Ierusalim, cetatea păcii și cetatea dreptății. Slavă Domnului!
Doamne Isuse, împacă-ne tot mai mult cu Tine, pentru a putea avea pace cu Dumnezeu! Slavă Domnului; acum putem avea pace cu Dumnezeu nu doar în mod obiectiv, prin credința în Cristos, ci și în mod subiectiv, în ființa noastră, prin faptul că suntem în Dumnezeu! Amin, Doamne! De vreme ce am fost împăcați cu Dumnezeu și avem pace cu El, dorim să umblăm pe calea păcii. Ajută-ne să umblăm în pace astăzi, având pace atât cu Dumnezeu, cât și cu oamenii. Fie ca singura noastră laudă să fie în Dumnezeu, nu în noi înșine. Fie ca să fim împăcați tot mai adânc în Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru, astfel încât să ne putem lăuda, să ne bucurăm și să ne glorificăm în Dumnezeu! O, Doamne Isuse, singura noastră laudă ești Tu! Ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu! Ne deschidem Ție: mântuiește-ne tot mai mult prin viața Ta. Mântuiește-ne de asemănarea cu sinele și de trăirea în carne. O, Doamne, împacă-ne cu Dumnezeu, pentru a fi mântuiți tot mai mult în viața lui Dumnezeu! Aleluia, prin slujba împăcării, suntem încorporați în Dumnezeul Triunic procesat! Ce minunat! În Cristos, devenim o încorporare divin-umană, universală și lărgită – însăși sanctuarul lui Dumnezeu, locașul Său, Sfânta Sfintelor a Sa, Noul Ierusalim! Slavă Domnului pentru slujba împăcării!



